Interviu deliceu.ro/LAZiAR - Luna Amara

Deschidem seria de interviuri despre muzica alaturi de o trupa aparte din industria romaneasca. 10 ani de activitate, sute de concerte, doua albume lansate si alte doua in pregatire. Luna Amara a evoluat foarte mult de la primul album, ajungand astazi sa-si imparta muzica si concertele in hard(electric) si soft(semi-acustice).

Pregatiti sa lanseze cel de-al treilea album - “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”, cei cinci clujeni au acceptat sa raspunda la cateva intrebari pentru deliceu.ro. Veti afla cateva lucruri despre liceenii Nick, Vali, Mihnea, Razvan si Sorin, despre “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”, despre cel de-al patrulea si cel mai hard album Luna Amara, cateva pareri politice si cu ce isi omoara fiecare timpul liber. Enjoy.

Despre liceu:

Cum v-ati simtit in liceu si care ar fi cea mai semnificativa amintire din acea perioada?

Mihnea: A fost foarte fain in liceu, era un liceu de muzica si arte plastice si de aceea toti erau cam nonconformisti si majoritatea ascultau rock.

Cea mai semnificativa amintire…hmm…au fost atat de multe chestii… Cred ca cea mai tare chestie a fost cand directoarea a avut un acces de despotism si a anuntat ca toti baietii cu parul lung trebuie sa se tunda la inceputul celui de-al doilea trimestru, altfel ii exmatriculeaza. Evident ca nu s-a tuns absolut nimeni, si eram vreo 100 de pletosi. Nu s-a intamplat nimic. N-aveau cum sa dea afara 100 de liceeni…

Vali: In principal ma intelegeam bine cu toti colegii, incercam sa fim uniti cat se putea impotriva regulamentelor scolare. Nu exista “cea mai” am facut noi multe prostii, unele nici acuma nu se spun ca e grav daca se afla ;))

Nick: Pentru mine anii de liceu au fost cei mai frumosi, cei mai tulburati si intensi si cu siguranta cei de care imi e cel mai dor. Amintirile sunt in marea lor masura semnificative si dragi mie, incepand cu prima iubire si incheiand cu prima piesa piesa scrisa vreodata.

Sorin: A fost perioada marilor descoperiri si multumesc lui Dumnezeu ca am avut inspiratia sa plec de acasa. Cred ca eram popular (fiind de la tzara) dar si bipolar, rupt intre metal extrem si grunge, intre scoala si barul Dracula unde chiuleam, intre BAC si lenea mea congenitala, intre casa si caminul liceului.

Razvan: Pentru mine, liceul a fost, la inceput, o gura de aer proaspat. Insa treptat mi-am pierdut interesul pentru ce se intampla pe acolo si m-am concentrat pe alte chestii. Imi aduc aminte cu placere de prima trupa in care am cantat si de entuziasmul cu care am facut primii pasi in sensul asta.

Cand ati avut primul contact cu instrumentul la care cantati? Cum v-ati impartit timpul intre scoala-prieteni-muzica?

Mihnea: In clasa a V-a. La mine, muzica insemna si scoala si prietenii, de fapt. Cu prietenii mi-am facut trupa, cu ei ascultam rock si pierdeam serile prin parc.

Vali: La varsta de 7 ani. Nicio problema pana cand am terminat liceul. Cred ca ziua era mai lunga pe atunci.

Nick: Am inceput sa invat sa cant la chitara dupa o tabara de vara. Aveam 17 ani. Primul meu “profesor” a fost actualul basist al trupei Truda, Dan Vaida. Prima chitara mi-am luat-o in acelasi an, in decembrie dintr-un anunt din ziar. Era o chitara foarte veche si uzata care azi nu mai exista. Timp aveam mult mai mult decat acum si prietenii erau si ei pasionati de muzica. Evident, mare parte a timpului ne-o petreceam cantand impreuna si visand la a forma o trupa adevarata care sa dea concerte, sa scoata albume etc. Eu sunt singurul care “did not let my dream fall asleep”.

Sorin: Primul meu contact cu o chitara bass a fost la cercul de muzica (1994), dupa lungi incercari de a invata sa bat la tobe sau sa cant la chitara. De fapt cred ca toti bassisti, desi nu recunosc, sunt niste indivizi care nu pot sa bata la tobe si/sau sa cante la chitara. De aia suntem noi asa frustrati si uram vocalistii sau chitaristii. De tobari nici nu mai vorbesc!

Razvan: Prin ’88 primeam reviste Metal Hammer din Germania si tin minte ca efectiv m-am blocat cand am vazut o poza cu Lars Ulrich (bateristul METALLICA) stand la setul de tobe. In momentul ala mi-am zis ca asta vreau sa fac. Inca mai am poza aia, desi nu imi mai place Lars Ulrich de mult timp J.

Dupa Revolutie, m-am dus la Palatul Copiilor si m-am inscris la un curs de tobe, chestie care a durat vreo 2 ani de zile, dupa care m-am facut trupa impreuna cu un bun prieten. Nu mi-a fost greu sa imi impart timpul intre scoala-prieteni-muzica, deoarece pe vreme aia cantatul nu imi ocupa mult timp, era mai mult o chestie de hobby, iar prietenii imi erau colegi de clasa/liceu. In schimb, ascultatul muzicii era sfant, asa ca pentru asta imi faceam timp oricand, chiar daca era in defavoarea prietenilor sau a scolii.

@Vali, stiu ca te-ai alaturat trupei cand erai in clasa a 12-a . Cum a ajuns un liceean chitarist intr-o trupa pe val in acel moment?

Vali: Cred ca tot procesul asta despre care vorbesti era “pe val”. Daca esti pe val e mai greu sa analizezi cum ai ajuns acolo.

@ Mihnea: Ai facut si scoala si liceul de muzica. Ce te-a determinat sa nu urmezi si Conservatorul?

Mihnea: Prea multa muzica clasica. Dupa 12 ani de Mozart, Beethoven, Hayden, Wagner etc. Te cam saturi…

@ Mihnea: Pe coperta primului album spuneai ca ai facut liceul de muzica si ca acolo ai invatat ca artistii nu sunt oameni, sunt fluturi. Poate albine in momentele de criza. Poti sa dezvolti putin ideea?

Mihnea: mda, era o exprimare destul de…pitoreasca. Vroiam sa spun ca artistii sunt oameni liberi, dar in acelasi timp sunt persoane care “ard” intens si repede (fluturii traiesc doar o zi). Iar pentru mine, artistul ideal e acela care e capabil sa “intepe” societatea, in momentele ei de autism social si de nepasare, sa incerce s-o trezeasca.

Ati cantat in formatii de liceeni? In ce masura v-a ajutat acea experienta si in ce masura v-au sprijinit colegii, prietenii, familia?

Mihnea: Da, am cantat, se numea Barock trupa. M-au sprijinit toti, cantam pe la balurile liceelor in special. A fost o experienta buna si utila, pentru ca mi-a aratat destul de devreme ce inseamna lucrul in echipa.

Vali: am mai cantat si in alte formatii cand eram in liceu, dar nu ne spuneam “formatie de liceeni” pentru ca nu aveam nicio legatura cu scoala, aveam concerte in cluburi si la festivaluri, am avut chiar 2 concerte in deschidere la Luna Amara cu formatia Ansis si cu formatia Siaj. Am pastrat afisele, mi se pare o amintire placuta.

Nick: Nu am reusit sa formez sau sa fiu cooptat intr-o trupa cata vreme am fost in liceu, Luna Amara fiind primul si unicul proiect muzical concret in care am participat si inca o fac.Parintii mei nu au agreeat niciodata aceasta pasiune a mea, ”hobby” cum il numesc ei, desi tatal meu mi-a cumparat prima chitara electrica(Fender Stratocaster Squire) si primul cub de chitara(tot Fender). Asadar, in momentul in care treaba cu muzica a devenit omiprezenta in preocuparile mele, reactia alor mei nu a fost tocmai “supportive”.

Sorin: Bineinteles. Am cantat in ceva « proiect » alaturi de mai multi colegi de-ai mei (faceam coveruri Beatles, Queen si Phoenix). Dupa asta, am fost bassist in trupa Epistaxis (cred ca mai stiau de existenta acestei trupe maxim 20 de oameni). Cu Epistaxis cantam thrash/death metal si am reusit sa compunem cele mai idioate versuri. Muzica era un fel compilatie de piese furate de la Slayer si Sepultura cantate nemaipomenit de prost. A fost foarte misto.

Razvan: Am cantat in 2 trupe in perioada liceului si chiar a fost o experienta interesanta, mai ales ca abordam 2 stiluri total diferite de muzica; astia au fost practic primii mei pasi in ale cantatului, insa prin ‘94-‘95 mi-am dat seama ca nu se mai intampla mai nimic prin Cluj in materie de trupe, asa ca mi-am zis ca o sa iau o pauza pe termen indefinit. Ai mei m-au inteles cat au putut ei de mult, insa era cumva normal sa aiba alte asteptari de la mine la vremea aia; prietenii si colegii au fost destul de receptivi la ceea ce incercam eu sa fac.

Ce parere aveti despre invatamantul in Romania si ce credeti ca ar trebui schimbat ?

Mihnea: Invatamantul e destul de varza, insa, sincer, si daca ar fi perfect, tot n-ar insemna mare lucru. Intr-o societate in care tinerii sunt invatati ca valoarea suprema este banul si ca aceasta poate fi obtinut prin mijloace care nu implica defel o educatie, nu ne putem astepta ca invatamantul sa prezinte vreun interes si, ca atare, sa fie performant.

Vali: Ooo Doamne ! Este un fel de “Patul lui Procust”. In loc sa incerce sa dezvolte calitatile individuale ale fiecarui elev/student, ei incearca sa-i faca pe toti la fel. Dar ca sa nu scriu prea mult aici, mai bine sa ma rezum la domeniul muzica: Cred ca un fel eficient de a-i invata pe cei mici ce este muzica ar fi sa se introduca in programa scolara ore de muzica contemporana!

Nick: Eu unul sunt consternat de cat de putina scoala se face azi in licee. Dezinteresul si blazarea afecteaza ambele parti, atat profesorii cat si elevii. Nu sunt in masura sa-mi dau cu presupusul despre eventuale solutii insa cred ca bunul simt, curiozitatea si imaginatia sunt trasaturi care ar trebui redescoperite de catre copii la fel cum oportunismul, frustrarea si delasarea nu ar trebui sa apara in CV-ul profesorilor din Romania.

Sorin: Am vazut un top mondial al invatamantului si Romania era undeva dupa locul 500, in aceeasi “oala” cu invatamantul din Bangladesh (de exemplu), dar surclasat de tari ca Iran, Pakistan. Ce pot sa mai zic? Cred ca ar trebui schimbat totul.

Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult la invatamantul din Romania este ca, la majoritatea disciplinelor, se merge pe un sistem de “playback”. Adica elevul/studentul participa la niste cursuri, inmagazineaza o caruta de date, le memoreaza si le retrimite profesorului sub forma de extepmoral, teza sau examen. De aici e o problema de timp pana elevul/studentul uita mare parte din informatiile inmagazinate . In concluzie: ar trebui stimulata creativitatea si nu puterea de memorare a elevilor. Doamne-ajuta!

Razvan: Din cate am observat eu, tinerii din ziua de azi au ajuns extrem de dezinteresati de ce pot invata la scoala. Sunt foarte putini cei care mai citesc din placere carti. Nu imi dau seama ce ar trebui schimbat, sincer. Cred ca e o chestie de generatii, pur si simplu.

Despre trupa:

Ce noutati mai aveti despre album? Ati stabilit o data pentru lansare?

Nick: Se lucreaza la grafica, inca asteptam un raspuns de la o anumita casa de discuri. Ne dorim foarte mult sa lansam albumul in primavara acestui an.

Sorin: ASAP

Razvan: Inca nu am stabilit nici o data pentru lansare si momentam incercam sa gasim un concept grafic care sa se muleze cat mai bine pe mesajul albumului. Avand in vedere faptul ca practic este primul album la care avem control total in ceea ce priveste partea grafica (ma refer la materialele folosite), incercam sa facem din “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep” un album care sa arate la fel de bine pe cat suna.

Intr-un interviu recent spuneati ca veti face un videoclip special pentru online. La ce melodie v-ati gandit?

Nick: Sincer, inca nu am luat o hotarare in acest sens. Poate “Chihlimbar”. Poate “Unghii de drac”, poate alta…

Sorin: Eu as vrea un clip la No Return

Razvan: Hmm, e greu de spus. Personal am mai multe variante de piese care s-ar preta la un clip, asa ca va trebui sa supunem la vot problema.

No Return este singura melodie pe care nu ati cantat-o pana acum. Este o surpriza?

Mihnea: Dar de unde stii tu ca avem o melodie care se cheama “No Return” pe album?

Vali: Mai sunt si alte surprize.

Nick: Nu e singura. Mai e si “LITTLE SUN”. Ma gandesc ca da, va fi o surpriza sa ascultati in prima auditie doua piese Luna Amara noi-noute. Ce e diferit la aceste piese fata de altele? Poate faptul ca sunt oarecum mai “experimentale”, mai non-conformiste ca structura, sunt cele mai “epice” (ca durata) piese Luna Amara de pana acum si au un usor iz de “jam session”.

Sorin: Este o surpriza. Dar nu este singura surpriza ;)

Razvan: Pe langa No Return mai avem o piesa-surpriza, si anume Little Sun. Sunt cele mai lungi piese de pe album (au cam 8 minute fiecare) si, cred eu, sunt o provocare pentru ascultator. Sunt piese menite sa te predispuna la o anumita stare, sunt piese care merg pe o anumita progresie (in special Little Sun, care are trei parti, ca sa zic asa…sper ca Mihnea sa mai fie de acord cu titlurile pe care i le-am propus pentru aceste 3 partiJ ). Cum a zis si Nick, aceste 2 piese le vom canta doar in turneul de lansare a albumului.

Ati cantat de cateva ori in strainatate. Veti incerca sa patrundeti pe piata din vest cu noul album(avand in vedere ca majoritatea pieselor sunt in engleza)?

Nick: A patrunde pe piata din vest presupune sa ai un promoter care sa fie capabil de asa ceva sau de o casa de discuri internationala care sa considere acest produs capabil de performanta la nivel european/mondial. Deocamdata nu avem nici una, nici alta.

Sorin: Nu este scopul nostru principal, ci mai degraba un ricoseu fericit pe care ne-am gandit sa-l anticipam. Limba oficiala a rockului ramane totusi engleza, nu-i asa?

Razvan: Iti dai seama ca am vrea enorm sa putem ajunge in Vest cu distributia albumului, insa e mult mai greu decat pare.

In mai multe interviuri ati spus ca dupa acest al treilea album soft va veni si unul hard. Ce ne puteti spune despre cel de-al patrulea material? Cate piese aveti pana acum(ati cantat una in Fire)? Cand aveti de gand sa il lansati?

Mihnea: Eu zic sa ramanem la acest al treilea album…pana la al patrulea e cale lunga. Foarte lunga.

Nick: Da, chiar ieri contorizam numarul pieselor electrice si intr-adevar tracklist-ul se preteaza pentru un album. Greu de spus cand vom gasi resurse financiare sa inregistram un nou material. Ca stil, e intr-adevar cel mai complex, ”dur”, ”greu”, de nisa, underground material pe care l-am compus pana acum. Cateva piese am tot cantat in diverse concerte:”Sleepdisco”, ”Serve the serpent”, ”Bathtub glory”, ”Glow” si vom mai canta si de acum incolo.

Sorin: Cred ca sunt vreo 8 piese gata pentru al 4 lea album. Despre lansare vorbim dupa lansarea de la “Don’t let your dreams fall asleep”.

Razvan: Eu unul de-abia astept sa inregistram al patrulea album Luna Amara. Avem vreo 9 sau 10 piese deja si multe idei under construction, ca sa zic asa. Va fi cel mai dur material Luna Amara de pana acum; sunt piese de care sunt foarte mandru. Nu stiu cand vom putea intra in studio; deocamdata anul asta suntem ocupati cu promovarea lui “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”.

La care concerte va simtiti mai bine? Cele hard sau soft? Puteti vorbi de cateva plusuri si minusuri la fiecare in parte?

Mihnea: Eu ma simt bine la toate concertele cu sonorizare buna, fie hard, fie soft.

Vali: Mie personal imi plac mult mai mult piesele mai grele, in special cele care vor aparea pe albumul electric.

Nick: Sunt doua constante care cantaresc greu cand vine vorba de simtit bine in timpul cantarii si evident, dupa: sonorizarea si publicul. Alti factori gen starea de sanatate, oboseala, chef sau stres pot fi usor depasiti daca primele doua conditii sunt satisfacute. Atmosfera de la un concert acustic tinde sa fie una mai lejera, mai intima, mai calma pe cand la un concert electric miza e explozia de energie, forta, intensitatea in forma bruta, miscarea. Astfel, in functie de gustul fiecaruia, acustic sau electric, un concert Luna Amara presupune implicare, atentie, o diversitate de stari si sentimente, calorii arse, raguseala, uneori fracturi… :)

Sorin: Depinde de stare. Mie imi plac concertele amestecate. Un minus la concetele electrice e ca pentru a ne face intelesi, e nevoie de o sonorizare mai buna decat la concertele soft.

Razvan: Personal ma simt bine atat la concertele hard cat si la cele soft. E vorba de energia degajata si se pare ca si concertele soft au un soi de energie inerenta de care nu suntem constienti pana in momentul in care incepe concertul. Minusurile ar fi instalatiile proaste de sonorizare si lipsa unei aerisiri adecvate in cluburi.

Pe Loc Lipsa ati avut cateva colaborari interesante. Veti mai continua? Cu cine v-ar placea sa mai cantati?

Nick: Nu avem in vedere nici o colaborare in viitorul apropiat.

Sorin: Nu cred ca o sa mai avem invitati pe urmatoarele 2 albume, dar o sa vedem la momentul respectiv.

Razvan: Hmm, nu cred ca vom mai avea colaborari pe albume.

In concerte aveti destul de multe cover-uri. V-ati gandit sa le includeti pe un album?

Vali: Nu pe urmatoarele 2 albume.

Nick: Nu.

Sorin: Ar fi misto un album de coveruri. Din pacate trebuie facute multe demersuri pentru a obtine acceptul celor care detin Copyright-urile pentru piesele care ne-ar interesa si, mai mult, cred ca ar trebui sa platim drepturi de autor.

Razvan: Am vazut ca Nick a raspuns “nu” la aceasta intrebare, insa eu personal as vrea sa putem scoate un album (live, de preferat) cu toate coverurile pe care le cantam. Nu avem atatea coveruri pe cat de multe as vrea eu sa avem; poate tocmai de aceea am ales sa activez si in trupa REDRUM, un proiect exclusiv de cover-versions din era Seattle.


Despre muzica:

O intrebare putin mai ciudata. Daca ati putea canta cu oricine, oricand, oriunde, pe cine ati alege, unde si cand ati canta?

Mihnea: As canta cu The Knife, cu Ulver, Radiohead, Sigur Ros, Maceo Parker, Nine Inch Nails, Manic Street Preachers sau Manu Chao. Oriunde, oricand. Oricum, lista e mult mai lunga…

Vali: Cu toti manelistii din lume la un loc, undeva unde se testeaza bombele nucleare, cu prima ocazie de detonare.

Nick: Mi-ar fi placut sa cant in anii ‘90 in Seattle sau in aceeasi perioada in New York

sau Londra. Cu oameni gen Jeff Buckley, Eddie Vedder, Thom Yorke, Bernard Butler, Robert Smith etc

Sorin: In deschidere la Nine Inch Nails, de anul nou, la Red Rocks sau cu Elbow, de ziua mea, in sufragerie la Mikael Akerfeld.

Razvan: Ar trebui sa ma impart intre mai multe stiluri de muzica. Mi-ar face mare placere sa cant cu THE CURE prin ‘82-‘83, sa cant black metal in Norvegia prin ’91, sa cant post-rock cu membri ISIS sau NEUROSIS, sa merg in turneu cu RUSH pe la sfarsitul anilor ’70. Ar fi cam greu J))).

Ce muzica ascultati in liceu si ce ascultati acum? S-au schimbat cu mult gusturile voastre?

Mihnea: In liceu eram hippie, ascultam rock-ul anilor 60-70, Doors, Led Zeppelin, King Crimson, Van Der Graaf, Hendrix, Velvet Underground, Donovan, Dylan. Mai pe finalul liceului am facut o schimbare radicala si am inceput sa ascult punk si grunge, mai ales Smashing Pumpkins, Screaming Trees, dar si Exploited si Dead Kennedyes. Acum ascult chestii foarte diferite, de la Tori Amos la Pantera si de la Opeth si Porcupine Tree la Sigur Ros si Goldfrapp.

Vali: La mine, cred ca orientarea este de la trupe mainstream spre cele underground in toate genurile de muzica pe care le ascult.

Nick: Ascultam tone de muzica desi era mult mai greu sa faci rost de un album atunci decat acum si cu atat mai greu de unul original. Albumele erau incomplete, copertile prost reproduse, sunetul precar si Internetul era kind of a baby. Gusturile nu mi s-au schimbat in mod radical. Ascultam mult Guns’N’Roses, Nirvana, Metallica, Paradise Lost, Pantera si mai apoi Radiohead, Suede, Cure, Smashing Pumpkins, Pearl Jam si multe altele…

Sorin: Ascult, in linii mari, aceleasi genuri de muzica ca si in timpul liceului. Doar numele trupelor s-au schimbat.

Razvan: In principiu ascult si muzica care o ascultam in liceu, insa ascult si o gramada de muzica “noua”, ca sa zic asa. Evident ca mi s-au schimbat gusturile muzicale, insa nu fundamental.

De 10 ani faceti parte din industria muzicala din Romania. Sunteti multumiti de evolutia voastra? Cum credeti ca s-a schimbat industria muzicala in acesti 10 ani? Puteti face o paralela intre ce este la noi si ce este in Occident?

Vali: Muuuulta vreme va trece pana cand muzica noastra nu va mai fi paralela cu ce se intampla in occident, ca si toate lucrurile dealtfel.

Nick: De aproape zece ani suntem impreuna, compunem, scoatem albume si dam concerte. Industria muzicala nici nu ne-a tinut impreuna, nici nu ne-a dat de mancare, nici nu ne-a facut celebri. Industria a facut ce stie ea sa faca: calcule, iar calcule si eventual, profit. In general, in lume vanzarea de albume a scazut si scade, trupele lanseaza albume pe net, interesul cumparatorului e in evidenta depreciere fata de suportul traditional fie el cd, vynil sau altceva. Era digitala si copiii ei isi spun cuvantul. Ce se intampla afara cu artistii semnati la diverse case de discuri pare uimitor de departe de ceea ce se intampla la noi pentru ca la ei trupele acelea inseamna ceva, creeaza un minim de interes producatorului si ca atare primesc atentia si tratamentul corespunzator pentru ca vocea lor sa fie auzita de public. Deci,la ei exista interes, profesionalism, know-how, traditie, piata, vointa, bani. La noi, manele.

Sorin: Sunt mandru de evolutia noastra muzicala. E greu sa rezisti pe o “piata muzicala” ca cea romaneasca si intr-un climat social ca cel de la noi. Singurii care te pot ajuta sunt oamenii de la concerte, cei care cumpara albumul si iti dau motive sa continui. As putea sa incerc sa fac o paralela cu Occidentul, dar m-ar apuca rasul la jumatatea frazei.

Razvan: Sunt foarte multumit ca am ramas impreuna in tot acest timp; e cel mai important lucru, cred. Evolutia noastra a fost una mai lenta, poate, la inceputuri, insa am facut niste salturi mai mari dupa 2005 incoace. Nu cred ca putem vorbi de o industrie muzicala in Romania daca e sa ne referim la stilul de muzica practicat de Luna Amara (si de multe alte trupe, evident). Situatia din Occident este chiar paralela cu situatia de aici, prin urmare nu se vor intersecta niciodata, din pacate.

Se poate spune ca exista un ”grup de la Cluj” si in underground-ul romanesc, la fel ca in politica? In ce masura se poate vorbi de o influenta a unor trupe sau a unor personaje in muzica noastra?

Mihnea: Da, cred ca exista un “grup de la Cluj”, insa doar la modul larg de exprimare. Nu avem scopuri declarat comune, nici un program de actiune comun. Cred ca cei mai prieteni ne sunt cei de la KUMM.

Vali: Pe mine nu ma intereseaza politica si vad ca pe toata trupa din ce in ce mai putin in ultima vreme. Cat despre alte trupe, nu cred ca exista artist care sa nu se inspire de la alti artisti

Nick: Mai, tu compari trupele din Cluj cu infamul grup de la PSD? :)) Influentele venite de la alte trupe sunt diverse si mi se pare stupid sa le insir aici .Ascultati cat mai multa muzica si dati-va cu parerea chiar voi. Personaje care sa ne/ma influenteze la aceasta data nu-mi vin in minte…

Sorin: Nu, nu cred ca putem vorbi de un “grup de la Cluj” in muzica. Sunt destul de putine trupe clujene in underground-ul romanesc care sa formeze un curent muzical cu identitate proprie.

Razvan: Clujul a dat si da in continuare destul de multe trupe bune. Cata influenta au exercitat, that’s not for me to say.

Despre cultura:

Cu ce altceva in afara de muzica va mai ocupati timpul?

Mihnea: Cu scrisul, cititul, filmele si dormitul.

Vali: scoala, biblioteca, calculatoare/internet, plimbari lungi si dese prin toata tara, fotografie, ski, alpinism, bicicleta, role, urmeaza bungee si parasuta la primavara, sah, multe cafele si tigari, cateodata cluburi, multa filosofie si multe povesti, multe filme

Nick: Cu iubita mea, multe filme, job-ul si cam atat.

Sorin: Serviciul imi ocupa majoritatea timpului. Dupa aia urmeaza familia si statul aiurea la calculator (internet, jocuri etc.)

Razvan: Cu colectionatul de muzica pe vinil, pasiune pe care o am inca din liceu. In afara de asta, ma joc destul de mult pe Playstation, am grija de cei trei hamsteri Roborovski din dotare, ma uit la filme si concerte si petrec cat de mult timp pot cu prietena mea.

Ce cititi? Ce citeati in liceu si ce cititi acum. Va influenteaza anumite carti cand compuneti?

Mihnea: Citeam multa literatura rusa si sud-americana in liceu. Acum imi plac Pascal Bruckner, Michel Houellebecq, Beigbeder, Sorokin, Garcia Marquez, aoleu, lista e interminabila!

Vali: Mai nou despre istorie si arta. Eu nu compun versuri.

Nick: Nu prea citesc in ultima vreme din cauza programului meu stupid de incarcat si evident a lenei. Citeam mult mai mult in liceu, cam tot ce prindeam.P rintre preferatii mei se numara Hesse, Tournier, Fowles. De influentat nu pot spune concret ca o anumita carte m-a “condus” catre o anumita piesa compusa de mine. Trebuie sa recunosc ca intr-adevar cartile sunt lumi mult mai complexe si profunde decat orice piesa pe care as putea sa o scriu vreodata.

Sorin: In liceu citeam Eliade, Poe, Gide, Camus. Acum am destul de putin timp pentru citit, dar imi mai rup cateva ore pe saptamana pentru alde Palahniuk, Saramago, Vonnegut.

Razvan: Nu sunt foarte pretentios cand vine vorba de carti, insa nu pot suferi autori de genul Paulo Coelho. Din pacate, lecturile nu sunt o sursa de inspiratie pentru mine; totusi, daca ar fi sa ma inspir din ceea ce citesc, ar trebui sa cant alt stil de muzica, avand in vedere ca autorul meu preferat este H.P. LovecraftJ.

Mergeti la teatru? Ce piese v-au placut in mod deosebit?

Mihnea: Nu, merg foarte foarte rar la teatru.

Vali: Cand eram mic mergeam foarte mult la teatru, am mai avut o perioada la sfarsitul liceului cand mergeam la teatru des. Cred ca in ultimii 2 ani nu am fost la teatru deloc. Cateodata mi-e rusine, dar nu tot timpul.

Nick: Ultima piesa remarcabila a fost “Hamlet” in regia lui Vlad Mugur, adica acum 1400 de ani.:)

Sorin: Merg destul de rar la teatru. Totusi trebuie sa mentionez “Visul unei nopti de vara” (eram in anul 2 de facultate) si Purificare (acum un an).

Razvan: Nu merg la teatru. Mi se pare fals si nu reusesc nicicum sa intru in atmosfera, drept urmare prefer cartile si filmele.

Ce gen de filme va plac? Aveti actori/regizori preferati?

Mihnea: Filmele de arta, in general, dar uneori ma uit cu placere si la SF-uri sau la fantasy. Ultimul film care mi-a placut mult a fost “The Curious Case Of Benjamin Button”. A, si “Vicky Cristina Barcelona”. Cred ca Fincher e u regizor fain, ca si Almodovar; dar si Spielberg e bun uneori, la fel Scorsese sau mai ciudatul David Lynch. Actori: Penelope Cruz, Benicio DelToro, Clive Owen, Jack Nicholson, Anthony Hopkins, Nicole Kidman, Johnny Deep, Ethan Hawke.

Vali: Absolut toate tipurile de filme.

Nick: Actori/actrite:John Malkovich, Al Pacino, Naomi Watts ,Juliette Binoche, Anthony Hopkins,

Benicio Del Toro etc.

Regizori:Lynch, Almodovar,Jarmush etc.

Sorin: Imi plac filmele care nu le prea poti incadra intr-un singur gen. La actori preferati: John Malcovich, Brad Pitt, Sean Penn, Anthony Hopkins, Johnny Depp, Cate Blanchet, Ashley Judd (for the looks), De Niro, Pacino. Regizori: David Fincher, Tim Burton, Clint Eastwood.

Razvan: Imi plac filmele care au ceva de spus, indiferent ca sunt drame, filme horror, comedii de buna calitate sau anime. Nu am actori preferati, iar ca regizor preferat cred l-as putea numi pe Hayao Miyazaki, pentru ce a facut pentru animatie.

Altele:

Considerati liceenii ca public tinta pentru voi? Ce parere aveti despre generatia actuala de adolescenti?

Mihnea: Generatia actuala e impartita intre o majoritate care nu da doi bani pe cultura de orice fel si o minoritate care se refugiaza in cultura de orice fel. Printre ei, prea putini tineri echilibrati…

Vali: Am 22 de ani, cred ca si eu fac parte din actuala generatie.

Nick:”Public tinta” se preteaza unei intrebari adresate industriei. Concertele Luna Amara sunt pentru toti cei carora reusim sa le transmitem ceva. Cred ca sunt foarte diferiti de cum eram eu,prea maturi, poate “imabatraniti” inainte de vreme, egocentristi, uneori descoperind prea devreme si prea multe “secrete” dar mult mai bine informati, relaxati, poate mai deschisi la minte, inteligenti si deschisi la nou. Categoric mai tupeisti si constienti de sine.

Sorin: Nu sunt neaparat publicul nostru tinta, dar ne bucuram ca-i avem la concerte in numar asa de mare.

Razvan: Nu am avut si nu avem un public-tinta. Everybody’s welcome aboard. Cat priveste generatia actuala de adolescenti, mi se pare ca presiunea e mult mai mare decat era cand eram eu adolescent, adica acum vreo 15 ani. Toata lumea se straduieste sa “apartina” unui curent sau altul si personal nu cred ca e o chestie ok.

Ce parere aveti despre proiectul de lege care interzice accesul minorilor la concerte in locurile unde se vinde alcool? Ar schimba in vreun fel atmosfera de la concertele voastre sau ale altor trupe?

Mihnea: E treaba unui barman adult sa nu vanda alcool unui minor. Potrivit legii, adultul e cel responsabil, nu minorul. In schimb, nu vad cu ce il corupe moral pe un tanar un concert rock. Daca se va intampla asa ceva, cred ca o sa mergem sa ne punem instalatia de sunet la poarta liceelor…

Vali: Este bine ca minorii sa nu prea consume alcool, daca legea asta chiar ajuta atunci sa se voteze din partea mea.

Nick: Regulile exista pentru a fi incalcate.Suntem o trupa de rock,nu Asociatia Constipatilor cu Vederi Inguste din Romanica.

Sorin: Cred ca minorii, daca vor, pot sa bea la fel de bine si acasa. Poate chiar din sticla pe care tata o ascunde de mama. Tatilor, lasati copii sa meraga in baruri ca ramaneti fara rezerve. Si da, cred ca s-ar modifica in rau atmosfera la concerte.

Razvan: Mi se pare o tampenie. Normal mi s-ar parea sa fie legitimati in momentul in care cumpara alcool si atat, nu sa li se interzica accesul la concerte.

Ce calitati ar trebui sa aibe politicianul roman pentru castiga votul vostru? In ce conditii ar primi cineva sustinerea voastra intr-o campanie electorala?

Mihnea: Sa fie exact opusul politicianului roman actual. Cred ca nu mai exista nici un gram de incredere pe care actuala clasa politica sa-l genereze, asa ca as sprijini un om care vine din afara clasei politice actuale.

Vali: Politicianul trebuie sa fie un om bun, integru din punct de vedere moral, foarte inteligent, puternic, curajos si cu o cultura vasta. Aceasta specie nu s-a inventat inca.

Nick: Aici il las pe Mihnea sa raspunda.

Sorin: Daca ne-ar convinge ca si in realitate e la fel de bine intentionat ca in campania electorala.

La ultimele concerte(in Bucuresti cel putin) ati cedat destul de greu insistentelor publicului pentru Folclor. Nici Se-ntampla in Romania nu am auzit-o. Iar la un concert, i-ati indemnat pe fani sa plece din tara daca au ocazia. Ati renuntat la lupta cu clasa politica? V-ati pierdut definitiv increderea/speranta ca se mai poate schimba ceva?

Mihnea: Cinismul si greata ne cuprinde pe toti, cateodata. Momentan, e starea de spirit in care ma aflu. Sper sa-mi treaca…

Vali: Ma intrebi daca as lupta intr-un razboi alaturi de romani cu alte cuvinte ? NU ! As dezerta.

Nick: Si aici il las tot pe Mihnea.

Sorin: Eu nu mi-am pierdut speranta. Eu nu cred ca lumea ar trebui sa plece din tara si nu stiu cum ar trebui sa o spun delicat…..hmm … parerile purtatorilor de microfon in Luna Amara nu reprezinta intodeauna ceea ce cred si eu. Sunt in trupa asta pentru ca imi place sa cant.

Related posts:

  1. Interviu deliceu.ro/LAZiAR - Serban Huidu Introducere Ei da, la mai bine de un an de...
  2. Interviu deliceu.ro/LAZiAR - Dragos Bucurenci Introducere La un an distanta de la primul interviu, redactia...
  3. Interviu Dragos Bucurenci - despre ecologie M: Cand a aparut ecologia in ecuatie? DB: Ecologia a...
  4. Ziar deliceu 2.0 La aproape 7 luni de cand am cumparat domeniul si...
  5. deliceu.ro la prima mare realizare Ei bine, s-a intamplat si asta.  Echipa deliceu.ro a organizat...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

2 Response to “Interviu deliceu.ro/LAZiAR - Luna Amara”


  1. 1 Florin

    Johnny Deep :))
    Vali vorbeste si nu numai ca vorbeste, ci mi-a lasat si o impresie buna.
    Deloc surprinzator, cel mai mult mi-a placut de Sorin.

  1. 1 Luna Amara » Blog Archive » the big picture

Leave a Reply