Tag Archive for 'Romania'

Criza plaiului mioritic

În plină criză, preşedintele Băsescu îşi asigură generos omologul bulgar de ajutor în vremuri de restrişte, TransGaz-ul ţipă după infrastructură iar deficitul bugetar sare la 5%. Uniunea Europeană nu ne ajută nici ea mai mult, joaca leului de-a importul şi exportul devenind un lux. Una peste alta, aceleaşi fiţe á la Dorobanţi şi Decebal invadează Bucureştiul iar pe stradă vezi cum proaspăt disponibilizatul şi cocalarul în trening şi ciocate se ocolesc cu grijă. Criza de azi a început de puţin timp, dar nu putem să nu ne întrebăm când a început de fapt criza plaiului mioritic.

România este ţara recordurilor şi fraparea celorlalţi pare a fi un sport naţional aici. Reprezentanţele celor 42 de bănci care activează pe la noi se desfăşoară pe toate străzile capitalei. Au desigur şi un efect benefic: pe treptele lor se pot odihni cerşetorii abia ieşiţi din tura de la biserică. Şi cum sunt mai dese ca buticurile, nu putem să nu observăm că cele câteva sute de farmacii ale capitalei păstrează pe rafturi medicamente pe care nici statul, nici bătrânii nu le pot plăti. Nu se ştie cum, dar farmaciştii continuă să creadă că preferăm să importăm mai scump din străinătate, în loc să ne valorificăm produsele româneşti. Bolnavul nostru, profitul nostru. Pe piaţa auto dorinţa de calitate a românilor contrazice principiul inteligenţei consumatorului. Uzinele Dacia concediază şi anunţă restrângerea activităţii în timp ce Volkswagen îşi laudă creşterea importurilor. Într-o ţară a şomajului sunt tot atâtea maşini scumpe ca în Monte Carlo. Şi ne mai întrebăm de ce nu vine neamţul pe la noi. Păi cum să vină cu maşina second-hand? Să-l depăşească X5-ul printre gropi? Să n-aibă unde să pună un picior din Mamaia până în Mangalia? Nu se merită. Torna, torna, fratre!

Una peste alta, exemplele se continuă iar bunul simţ se scufundă resemnat în haz de necaz. Bulă şi Alinuţa au apărut ca reacţie la sub-mediocritatea înconjurătoare. Ca o opinie personală: cred că se simt un pic depăşiţi în contextul actual. Dar să nu disperăm, doar e o criză artificială, nu?