ha, sa incerc si eu, ca tot bloggeru ce se vrea filozof, profund, destept(ma repet, pt ca prima le presupune pe urmatoarele, dar in fine…)sa definesc fericirea? nu chiar…vreau doar sa spun cum mi’o imaginez eu.
sa incepem cu un citat din clasici: fericirea este ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata. cand am auzit prima oara asta in muzica baietilor de la vama veche am fost wow:-o, da frate, esti nebun, asta e, cum poa’ s-o zica baietii astia, m-a atins pana’n maduva oaselor, ua ua ui ua…acum, recitind-o, gandindu-ma din nou la ea, nu mai mai impresioneaza asa tare. poate pentru ca a fost exploatata la maxim, citata de mii de mucosi ai generatiei noastre si astfel am ajuns sa ma plictisesc de ea sau poate pentru ca, pur si simplu, am ajuns la un alt nivel, la care ma las mai greu impresionata. eu cred ca toti oamenii se nasc si mor. de-a lungul vietii , vrand nevrand, trec prin toate starile. de la fericire pana la depresie. si cred ca toti oamenii sunt cel putin o data in viata fericiti. si mai cred ca fericirea ti-o faci singur, nu trebuie sa alergi prea mult dupa ea. daca tii mortis sa fii fericit o poti face si rezumandu-te la lucruri marunte. intr-o viata de om sunt suficiente cateva clipe de fericire, pentru a stii ca ai trecut si prin asta. e ca in ritualurile religoase:botez, nunta, inmormantare. asa e si cu fericirea, must have/do-ul pentru ca in apusul vietii sa ai si asa ceva cand dai raportu. fericit? check!
asa, acum, pentru a dezvolta subiectu de fericire rezumata la lucruri marunte, voi da un citat din alt clasic, parodia primului citat: fericirea e ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa te caci la 4 ani in dreptul usii. nu trebuie sa pornim de la idei preconcepute, in care fericirea este o stare suprema, generala, de bine, care te tine o lunga perioada de timp. nu trebuie sa credem ca fericirea vine din lucruri importante cum ar fi realizarea pe plan profesional si personal, gasirea sufletului pereche, intemeierea unei familii, multe proprietati, multi dinero, multe diplome, respect, putere si chestii de genu. toate astea sunt niste standarde cam ridicate, care aduc totodata o serie de probleme si nici pe departe fericirea adevarata. fericirea adevarata, pura, este simtibila de cele mai multe ori in copilarie. impuls, gand, actiune, rezultat, zambet, eliberare, satisfactie, si inca o serie lunga de astfel de termeni. asa ma simteam eu in copilarie cand credeam ca sunt fericita. e o stare generala de bine, care te tine, probabil cateva minute, sunt momente fericite prin simplitatea si puritatea lor(chit ca vorbim de cacatu in dreptu usii, dar asta presupune naivitate si nonconformism, adica tot acolo;)))
pare o senzatie atat de indepartata. imi e atat de greu sa vorbesc si sa descriu acum momentele alea, din copilarie, la care m-am referit mai sus. s-a adunat prea multa ura, s-au adunat probleme, complicatii, dureri de cap, frustrari, senzatiile, gandurile si sentimentele au devenit mult mai variate si o data cu evolutia in timp, ne indepartam din ce in ce mai mult de instinctele primare: instinctul de conservare, dorinta de a fi liber si capacitatea de a fi fericit din putin. ne consumam vietile legandu-ne de vicii, ne rezumam drepturile aderand la diverse grupuri sociale si standardele noastre in ceea ce priveste starea de bine, de satisfactie, de fericire, cresc exagerat, ajungand la nivelul fabulosului.
vreau sa fiu mica si sa fiu extrem de fericita atunci cand e vara, sunt transpirata leoarca dupa jocul de-a v-ati ascunselea si cu singurii mei bani de buzunar, 10 mii pe zi, imi cumpar, la sfarsitul zilei, inghetata panda, nou-venita la chioscul din spatele blocului. vreau sa fim un grup mare si toti sa stam rataciti, fiecare cu inghetata lui, fiecare cu aceeasi expresie de nerabdare, cu aceeasi satisfactie la senzatia de rece pe care o simti apropiindu-se, la primul contact al buzelor cu suprafata “mult poftita”, iar apoi la crema rece si dulce care iti invadeaza intreg trupul. pun pariu ca acum inghetata aia nu iti mai da aceeasi satisfactie ca acum 10 ani. si pun pariu ca acel chiosc din spatele blocului nu mai exista. si nici inghetata panda nu mai pare atat de buna, ci doar o spalaceala pt saraci. poate nici nu mai exista.
snobi, plini de ura, lacomi, ahtiati dupa avutie si putere, instrainati, dar toti cu o dorinta aprinsa de a fi fericiti. si unii merg atat de departe incat sa se considere fericiti. si vor sa arate intregului univers ca si este asa. dar se mint singuri. si stiu foarte bine asta. dar mai bine inselat de propria-ti persoana decat intr-un conflict permanent cu destinul, indaratnicul destin care ti-a luat fericirea. recunoaste, ai renuntat singur la ea!
recitind, realizez ca am spus atat de putine lucruri. to be continued…
cand au trecut toti astia???)